Motto:
„În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar” George Orwell
Despre numeroasele probleme, care frămîntă sau nu tineretul românesc, s-au scris sumedenie de articole. Şi fie că se discută spiritualitatea sau jalnica stare materială a acestui tineret, concluzia a fost o disperată şi veşnică lamentare, că ţara va rămâne fără noua generaţie. Realităţile social-economice au rămas neschimbate cu toată avalanşa de scuze şi discuţii sterile. Viaţa de fiecare zi şi-a înfundat în mocirlă toate virtuţile, munca pentru existenţă a devenit o luptă dură şi nemiloasă, iar tineretul, din lipsă de chemare istorică, s-a integrat grăbit unui prezent vicios. Din cînd în cînd un suflet singuratic îşi mai sfarmă visurile şi revolta, aruncînd cu cioburi în ochii şi picioarele contemporanilor. S-ar părea că trăim vremuri de Sodomă, psihologii favorabile creşterii spiritului de revoltă şi că mai aşteptăm doar scînteia ca să răsturnăm paharul umilinţelor şi al jecmănelilor. Asta teoretic. Real, însă, tensiunea socială sub care ne tîrîm viaţa, în loc să trezească în om dorul după o viaţă normală, lipsită de grijile tranziţiei, dimpotrivă, creşte în sufletul tuturor viclenia, egoismul şi bucuria unei vieţi cît mai lipsite de efort şi răspundere. Civilizaţia, sub dublul ei aspect - tehnic şi cultural, - în loc să fie o recompensă şi o uşurare a muncii, stă la cheremul cîtorva deştepţi fără scrupule, devenind astfel o armă în plus pentru stăpînirea celor mulţi. Iată, desigur sintetic, un contur al vieţii de azi. Într-o parte, cei puternici şi hapsîni, asasinînd sufletul celor mai slabi şi fără noroc. De alta, un bloc zdrenţuit şi imens de oameni neurastenizaţi de necazuri şi îndobitociţi de muncă. Ar mai rămâne să evocăm şi locul tinerilor pentru ca această frescă a românităţii să fie completă. Mă dezgustă acei tineri ancoraţi în apele mizere ale politicianismului, care şi-au uitat, pentru o bucată de pîine mai albă sau un pustiu de confort toată misiunea la care este predestinată această generaţie. O ţară, oricît de mult şi-ar distruge sănătatea prezentă, nu poate dispărea, pentru că imensele rezerve ale generaţiilor tinere sunt garanţia de îndreptare. Ţara noastră s-ar părea că nu poate avea acest privilegiu. Tineretul nostru (cît a mai rămas în ţară) nu pare a fi o rezervă şi o certitudine de mai bine a zilei de mîine, chiar tinde să devină o cangrenă care pestilenţiază şi mai mult duhoarea socială. De la Revoluţie încoace, am asistat la hilariantul fenomen de căpătuire al generaţiei care astăzi e în pîine. Atacuri de presă, scandaluri de corupţie, demascări şi mituiri de conştiinţe, circ imens şi copios întreţinut, pentru ca finalul să ne consacre un nou produs al originalei noastre democraţii: tînăra lichea... Aş putea să prelungesc această descripţie în orice domeniu doriţi: în politică, în economie, în cultură, în biserică ... Mi-e scîrbă s-o mai fac, în primul rînd că şi eu sunt tînăr, şi-mi roşeşte obrazul de atîta nesimţire colectivă. Şi apoi, puterea cuvîntului astăzi e numai în sferele fără hotar ale închipuirii... Rîndurile de faţă îşi au totuşi un rost. Un optimism. Mai cred încă într-o solidarizare a ceea ce a mai rămas bun în tineretul de azi. Mai sper că viziunea unei ofensive tinereşti, decisă chiar să moară de foame pentru ridicarea acestei ţări, e aproape de închegare. Răul, desigur, este sus, ca întotdeauna ! În toţi cei ce nesocotesc un drept de viaţă, exasperîndu-l cu exemple de existenţe putrede de oportunism sau compromisuri. Dar, partea cea mai mare de vină pentru situaţia actuală o avem noi, tinerii. Din lene şi epicureism, am renunţat la carte, la cultură, la bun gust şi pentru a ne pune la adăpost de orice intemperie am aderat la: şomerie, parazitism, funcţionarism, manele etc. E adevărat, că nu e durere mai mare decât înlăturarea tacită şi fără motiv de la o luptă intelectuală, pentru care ai agonizat pregătindu-te. Un tineret cu adevărat intelectual, chiar dacă nu s-ar putea realiza material, are datoria de a munci nu de aşi irosi timpul cu veşnicele văicăreli. Un contemporan, analizînd forma de afirmare a tineretului, concludea că: „Fiecare generaţie e datoare să aducă, cel puţin, o interpretare nouă. Să înlocuiască măcar o nonvaloare sau să anuleze o monstruozitate. Altfel, rostul ei este neînplinit. Iar contribuţia la progresul omenirii, nulă...”. Şi revenind pe pămînt românesc, mă întreb: cu ce se vor apăra tinerii de azi, dinaintea istoriei? Tineretul românesc e dator să-şi facă numărătoarea conştiinţelor, să-şi lepede apatia şi lehamitea, pentru ca împreună să trecem la acţiune. Pe întreg cuprinsul acestei ţări se desfăşoară drama unică a unui popor îngenunchiat, înfometat şi înşelat. Tineretul de azi nu are voie să îmbătrînească cu armele încrucişate.
„În vremuri ale înşelătoriei universale, a spune adevărul este un act revoluţionar” George Orwell
Despre numeroasele probleme, care frămîntă sau nu tineretul românesc, s-au scris sumedenie de articole. Şi fie că se discută spiritualitatea sau jalnica stare materială a acestui tineret, concluzia a fost o disperată şi veşnică lamentare, că ţara va rămâne fără noua generaţie. Realităţile social-economice au rămas neschimbate cu toată avalanşa de scuze şi discuţii sterile. Viaţa de fiecare zi şi-a înfundat în mocirlă toate virtuţile, munca pentru existenţă a devenit o luptă dură şi nemiloasă, iar tineretul, din lipsă de chemare istorică, s-a integrat grăbit unui prezent vicios. Din cînd în cînd un suflet singuratic îşi mai sfarmă visurile şi revolta, aruncînd cu cioburi în ochii şi picioarele contemporanilor. S-ar părea că trăim vremuri de Sodomă, psihologii favorabile creşterii spiritului de revoltă şi că mai aşteptăm doar scînteia ca să răsturnăm paharul umilinţelor şi al jecmănelilor. Asta teoretic. Real, însă, tensiunea socială sub care ne tîrîm viaţa, în loc să trezească în om dorul după o viaţă normală, lipsită de grijile tranziţiei, dimpotrivă, creşte în sufletul tuturor viclenia, egoismul şi bucuria unei vieţi cît mai lipsite de efort şi răspundere. Civilizaţia, sub dublul ei aspect - tehnic şi cultural, - în loc să fie o recompensă şi o uşurare a muncii, stă la cheremul cîtorva deştepţi fără scrupule, devenind astfel o armă în plus pentru stăpînirea celor mulţi. Iată, desigur sintetic, un contur al vieţii de azi. Într-o parte, cei puternici şi hapsîni, asasinînd sufletul celor mai slabi şi fără noroc. De alta, un bloc zdrenţuit şi imens de oameni neurastenizaţi de necazuri şi îndobitociţi de muncă. Ar mai rămâne să evocăm şi locul tinerilor pentru ca această frescă a românităţii să fie completă. Mă dezgustă acei tineri ancoraţi în apele mizere ale politicianismului, care şi-au uitat, pentru o bucată de pîine mai albă sau un pustiu de confort toată misiunea la care este predestinată această generaţie. O ţară, oricît de mult şi-ar distruge sănătatea prezentă, nu poate dispărea, pentru că imensele rezerve ale generaţiilor tinere sunt garanţia de îndreptare. Ţara noastră s-ar părea că nu poate avea acest privilegiu. Tineretul nostru (cît a mai rămas în ţară) nu pare a fi o rezervă şi o certitudine de mai bine a zilei de mîine, chiar tinde să devină o cangrenă care pestilenţiază şi mai mult duhoarea socială. De la Revoluţie încoace, am asistat la hilariantul fenomen de căpătuire al generaţiei care astăzi e în pîine. Atacuri de presă, scandaluri de corupţie, demascări şi mituiri de conştiinţe, circ imens şi copios întreţinut, pentru ca finalul să ne consacre un nou produs al originalei noastre democraţii: tînăra lichea... Aş putea să prelungesc această descripţie în orice domeniu doriţi: în politică, în economie, în cultură, în biserică ... Mi-e scîrbă s-o mai fac, în primul rînd că şi eu sunt tînăr, şi-mi roşeşte obrazul de atîta nesimţire colectivă. Şi apoi, puterea cuvîntului astăzi e numai în sferele fără hotar ale închipuirii... Rîndurile de faţă îşi au totuşi un rost. Un optimism. Mai cred încă într-o solidarizare a ceea ce a mai rămas bun în tineretul de azi. Mai sper că viziunea unei ofensive tinereşti, decisă chiar să moară de foame pentru ridicarea acestei ţări, e aproape de închegare. Răul, desigur, este sus, ca întotdeauna ! În toţi cei ce nesocotesc un drept de viaţă, exasperîndu-l cu exemple de existenţe putrede de oportunism sau compromisuri. Dar, partea cea mai mare de vină pentru situaţia actuală o avem noi, tinerii. Din lene şi epicureism, am renunţat la carte, la cultură, la bun gust şi pentru a ne pune la adăpost de orice intemperie am aderat la: şomerie, parazitism, funcţionarism, manele etc. E adevărat, că nu e durere mai mare decât înlăturarea tacită şi fără motiv de la o luptă intelectuală, pentru care ai agonizat pregătindu-te. Un tineret cu adevărat intelectual, chiar dacă nu s-ar putea realiza material, are datoria de a munci nu de aşi irosi timpul cu veşnicele văicăreli. Un contemporan, analizînd forma de afirmare a tineretului, concludea că: „Fiecare generaţie e datoare să aducă, cel puţin, o interpretare nouă. Să înlocuiască măcar o nonvaloare sau să anuleze o monstruozitate. Altfel, rostul ei este neînplinit. Iar contribuţia la progresul omenirii, nulă...”. Şi revenind pe pămînt românesc, mă întreb: cu ce se vor apăra tinerii de azi, dinaintea istoriei? Tineretul românesc e dator să-şi facă numărătoarea conştiinţelor, să-şi lepede apatia şi lehamitea, pentru ca împreună să trecem la acţiune. Pe întreg cuprinsul acestei ţări se desfăşoară drama unică a unui popor îngenunchiat, înfometat şi înşelat. Tineretul de azi nu are voie să îmbătrînească cu armele încrucişate.
Fie să renască Ţara Românească !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu